Newsletter

Miracol pe Strada 34

Este timpul pentru „cel mai” și „cele mai”, adică subiectele care, la final de an, inundă publicațiile de toate felurile. Topuri, clasări, retrospective, succese, eșecuri, surprize, dezamăgiri, într-o mișcare browniană a tuturor celor care sunt prea grăbiți să tragă linie și s-o ia de la capăt. Dar povestea de mai jos nu se încadrează neapărat într-o astfel de retrospectivă de final de an, ci aparține mai degrabă spiritului Crăciunului. Asta pentru că stă la adăpost de statistici și enumerări inutile și nu face parte din „lumea noastră, așa cum este ea”, ci mai degrabă din ”lumea noastră, așa cum ne-o dorim”.

Așadar, Rose. Rose Namajunas. Un nume feeric și intangibil, parcă desprins din filmele de animație ale lui Walt Disney. Când îl auzi, tresari pentru o clipă și te gândești că nu poate fi al oricui. Și nu este. Pentru că „Rose Namajunas” reprezintă, deopotrivă, atât titlul poveștii de mai jos, cât și melodia pe care aceasta este cântată.

Nu este deloc simplu să scrii o poveste bună în ziua de astăzi, și cu atât mai puțin să o scrii în ring. Dar, de fapt, nu. Ceea ce urmează să aflați nu se petrece în ring, am greșit. Aceasta este o poveste care se petrece în cușcă. Acesta este termenul corect. Mai exact, în octogonul artelor marțiale mixte (MMA). Și poate că vă pare absurdă alăturarea unor termeni precum „spiritul Crăciunului” ori „feeric” de cuvinte cu o altfel de însemnătate, precum „cușcă”, „MMA” și, inevitabil, „sânge”. Și pe bună dreptate. Însă, după cum veți afla de mai jos, „absurdul contrazice doar logica, nu și adevărul”.

Cuvânt înainte: Ce sunt artele marțiale mixte (MMA)

Până să trecem la frumoasa Rose, poate că ar fi bine să ne oprim, preț de doar câteva fraze, la ceea ce unii consideră ca fiind un sport barbar, de neprivit. Din capul locului trebuie spus că numărul acelora pe care i-am amintit adineauri scade văzând cu ochii, de la o zi la alta. Cifrele vorbesc singure: artele marțiale mixte reprezintă în acest moment sportul cu cea mai rapidă creștere de popularitate din lume. Dar, totuși, ce înseamnă MMA?

Simplificând, MMA-ul este punctul de întâlnire al celorlalte arte marțiale: box, wrestling, karate, Jiu-Jitsu, Taekwondo, judo, aikido, Muay-Thai și tot așa. Chiar și sumo, pe alocuri. În pofida percepției (încă) populare, MMA-ul nu reprezintă o bătaie generală, fără reguli și din cale afară de violentă. Da, pe la începutul anilor ’90, trebuie să admitem că o astfel de gală nu era tocmai cea mai etică formă de competiție sportivă. Pe atunci nu existau mai mult de două-trei reguli în octogon, iar spectacolul se putea transforma cu mare ușurință într-unul aproape imposibil de privit. Cu timpul, însă, cușca artelor marțiale mixte s-a transformat într-un adevărat altar al sportului. Nu numai că au apărut reguli extrem de clare, dar conduita sportivilor și cultura artelor marțiale din care provin au rămas intangibile.

What it means to fight at MSG” (Brandon Magnus/Zuffa/Getty Images)

Începând cu anii 2010, MMA-ul a început să își formeze proprii campioni. Nivelul a crescut atât de mult, încât să excelezi la o singură disciplină a devenit problematic. În acest moment, luptătorii sunt nevoiți să învețe principiile de bază ale tuturor stilurilor de luptă, bagajul tehnic și inteligența din octogon devenind principalele arme în acest sport.

Acolo unde există mulți bani în joc (iar în ceea ce privește subiectul de față sumele sunt exorbitante), există însă și tendința de „industrializare”. Nevoia de „spectacol” este omniprezentă astăzi, indiferent de disciplina sportivă despre care vorbim. Totul are o poveste, o culoare și un vino-ncoa’. Așa se întâmplă și în MMA, unde, cea mai mare organizație care se ocupă de promovarea acestui sport, UFC, a reușit să transforme un spectacol hulit într-unul dintre cele mai bine vândute show-uri de pe mapamond.

Astfel, am ajuns în situația de a cunoaște povești ca niciunele altele, precum este cea a lui Rose Namajunas: o lecție de viață predată cu pumnii și picioarele, pe acorduri de pian.

Namajunas și lupta cu destinul

Viața și cariera lui Rose Namajunas sunt o carte deschisă. „Thug Rose” s-a născut pe 29 iunie 1992, într-o familie de emigranți lituanieni care s-au stabilit în Milwaukee (Wisconsin, SUA). A avut o copilărie foarte grea, în principal din cauza problemelor de sănătate ale tatălui său, care era schizofrenic. De altfel, Rose a afirmat în mod public că la vârste fragede a fost victima abuzurilor sexuale și ale violenței.

”Am crescut cu multă furie, frustrare și violență ascunse în inima mea”, își începe ea povestea într-un interviu acordat revistei Cosmopolitan, înainte să rostească adevărul brut, franc și necosmetizat: ”În copilărie am fost abuzată sexual. Eram înconjurată de droguri și violență. Am trăit într-un vacarm”.

Namajunas a început practicarea artelor marțiale la vârsta de 5 ani, când a fost inițiată în Taekwondo, iar la 9 ani a obținut centura neagră la juniori. Apoi a trecut la karate și jiu-jitsu, pentru ca, la 16 ani, în timpul liceului, Rose să înceapă să se antreneze în kickboxing, wrestling și arte marțiale mixte.

Vin dintr-un cartier foarte dur. Chiar și să merg până la stația de autobuz ar fi putut să îmi cauzeze probleme serioase – ori numai să ies pe afară cu amicii din cartier. Taekwondo m-a ajutat să învăț ceea ce trebuie să fac în astfel de situații – să nu mă gândesc la faptul că sunt foarte dură și că mă pot bate cu oricine, ci să îmi folosesc inteligența astfel încât să ajung, în cel mai scurt timp cu putință, în siguranță. Acest lucru m-a făcut să evit pe cât posibil conflictele.

Rose Namajunas

Rose Namajunas nu s-a ascuns niciodată de trecutul ei. Ba chiar a declarat în nenumărate rânduri că tocmai situația extrem de delicată prin care a trecut a ajutat-o să ajungă acolo unde este în prezent, adică în topul luptătoarelor de MMA din lume. Practic, Rose a învățat să folosească durerea dinăuntrul ei în octogon. Pe de altă parte, artele marțiale mixte au reprezentat refugiul de care avea nevoie pentru a scăpa de cușca propriilor gânduri și traume: „Când îți propui să ajungi luptător, trebuie să dai tot ce ai. MMA a devenit totuna cu propria persoană datorită volumului de muncă pe care îl depun la antrenament. Totul începe la sală. Orele se transformă zile, zilele în săptămâni, iar săptămânile în luni; este ca la școală – cu cât petreci mai mult timp învățând, cu atât mai pregătit ești pentru examen”.

Dincolo de zecile de ore de sală, Rose a rămas o persoană… zen. În 2015, a luat decizia de a își schimba radical look-ul și de a se tunde aproape zero. Susține că a recurs la această metodă pentru a o ajuta în antrenament, dar și pentru a își însuși înfățișarea unei persoane căreia nu îi pasă de ceea ce crede lumea din jur. „Am lucruri mult mai importante la să mă gândesc decât la părul meu”, spune ea.

Rose nu pare genul de persoană care își câștigă existența din violența dusă la extrem. Calmul ei desăvârșit, modul de a vorbi și frumusețea naturală cu care a fost înzestrată nu poziționează luptele chiar în topul ocupațiilor pe care le-ar putea avea. Îi place să-și gătească și își cultivă propriile ierburi și legume, pentru că, spune ea, consumul de carne îi dăunează performanței sportive. Iar de aici la acorduri de pian nu mai este decât un pas. Namajunas a luat lecții de pian pentru muzica clasică și jazz și spune că încă mai cântă. Ba mai mult, consideră că muzica o ajută mult inclusiv în cușca de MMA: „O mare parte din stilul meu de luptă este mișcare, ritm și timing. Acestea trei reprezintă, de asemenea, elemente extrem de importante în muzică. Dacă poți scoate pe cineva din propriul ritm și să-l faci să lupte în ritmul tău, atunci câștigi lupta”.

Iar Rose a fost invitată să „cânte” pentru „marele premiu”, în noiembrie 2017, pe ceea ce mulți consideră a fi cea mai mare scenă a lumii: Madison Square Garden din New York.

Joanna Jedrzejczyk, grinch-ul perfect

În 1947, regizorul George Seaton avea să ne ofere „Miracol pe Strada 34”, filmul care a reușit să convingă o lume întreagă de faptul că Moș Crăciun există. Fix 70 de ani mai târziu, la intersecția străzilor 34 și 8, impunătoarea Madison Square Garden avea să fie martora confruntării dintre campioana absolută a celei mai ușoare categorii a UFC (strawweight, adică 115 lb/52 kg), Joanna Jedrzejczyk, și Namajunas, locul 4 în categorie, conform specialiștilor.

Aceasta avea să fie a doua șansă la titlu pentru Rose, care a mai ratat una în 2014, când a întâlnit-o pe Carla Esparza în chiar prima luptă pentru centură organizată vreodată de UFC la această categorie. De cealaltă parte, însă…

Joanna Jedrzejczyk (foto: cbssports.com)

Poloneza Joanna Jedrzejczyk, o luptătoare cu un stil precum chipul și numele pe care le poartă, venea din postura de „mamă” a diviziei. Nebătută de nimeni în MMA și campioană din martie 2015, când a învins-o pe aceeași Carla Esparza, Joanna și-a apărat titlul în cinci ocazii, dominându-și adversarele atât de categoric, încât mulți o includeau deja în discuțiile referitoare la cea mai mare luptătoare de MMA din istorie, la bătaie cu recordurile deținute de Ronda Rousey. Specializată în Muay Thai și kickboxing, poloneza se bucura de postura de favorită absolută a confruntării, niciun jurnalist neavând îndrăzneala să creadă că Rose ar putea să îi pună probleme.

Dincolo de această aură a invincibilității și de performanțele fantastice obținute în cușca de MMA, trebuie spus că Joanna a venit la pachet și cu alte „calități” care i-au întărit mitul. De pildă, aspectul fizic. Fără a depăși linia bunului-simț, suntem nevoiți totuși să subliniem că figura aceea sălbatică și încărcată de o cruzime sfâșietoare și abisală, nu reprezintă tocmai cel mai frumos peisaj cu care se poate confrunta o viitoare adversară în octogon. Iar dacă peste acest tablou mai adaugi și importante doze de cinism, aroganță și mândrie și tone de orgoliu și răutate, atunci vei obține o imagine cât de cât fidelă a ceea ce înseamnă Joanna Jedrzejczyk.

Pentru luptele sale recente, Rose Namajunas a fost acompaniată de Mishka, „an emotional support dog” (câine recomandat de medici, care ajută pacienții să își îmbunătățească starea mentală și emoțională), pentru a o ajuta să treacă mai ușor peste problemele care încă o macină: „Pe drumul meu spre performanță, am depășit mulți demoni. În fiecare dimineață mă trezesc cu gândul că sunt campioană. Cred că această luptă este ocazia perfectă pentru a trage un semnal de alarmă asupra problemelor pe care unele persoane le au cu sănătatea mentală. Din acest punct de vedere sunt o campioană”, a declarat Namajunas în prefața luptei cu Joanna.

De partea cealaltă însă, Jedrzejczyk a rămas fidelă sintagmei „scopul scuză mijloacele” și a pornit un război psihologic împotriva adversarei sale, în care a atacat direct slăbiciunile de ordin psihologic cu care se confruntă Rose: „Ești instabilă mental, ești deja terminată. Iar eu te voi distruge în luptă”, sunt cuvintele pe care Joanna i le-a adresat lui Namajunas la una dintre conferințele premergătoare galei. „Îți voi fura sufletul și îți voi provoca durere”, a continuat Joanna, încercând să o destabilizeze pe Rose. Numai că Namajunas a întâmpinat de fiecare dată rafalele adversarei sale din poziția stană de piatră, cu o privire rece și pierdută și cu toți mușchii corpului în stare de repaus: „M-am aflat într-o transă ciudată în acele momente. Nu îmi amintesc decât frânturi din ceea ce mi-a zis. Nu iau personal ceea ce a declarat. Tot acest negativism care vine dinspre ea îmi amintește de unde am venit. Nu voi lăsa aceste lucruri să mă doboare. Este o luptătoare extraordinară, dar m-am confruntat și cu lucruri mai rele decât ea. Sunt nebună ca dracu’. Cred că acele lucruri despre care ea vorbește m-au ajutat să devin o adevărată luptătoare în cușca de MMA”.

Acestea au fost cuvintele cu care Rose a încheiat conferința de presă premergătoare galei. Dar, chiar și așa, Namajunas nu a reușit să convingă prea mulți oameni că ar putea produce surpriza.

foto: Esther Lin, MMA Fighting

Trei minute și trei secunde

În vreme ce Jedrzejczyk urmărea cea de-a șasea luptă consecutivă în care să își apere centura și se lua la trântă cu recordurile, Rose avea alte aspirații: „Dacă nu lupți pentru o cauză bună, atunci viața ți se transformă în rău și începi să te întrebi pentru ce anume depui tot acest efort”, spunea Namajunas, citată de USA Today, încheind: „În acest moment, obiectivul meu este să readuc sportul pe care îl practic pe calea onoarei și a respectului. Se petrec multe lucruri urâte și tragice în lume, iar aceasta este o oportunitate să arătăm că putem empatiza cu ele, chiar dacă suntem luptători în cușcă”.

Momentul luptei a fost construit parcă în așa fel încât extrem de puțin anticipata victorie a lui Rose Namajunas să ofere una dintre cele mai frumoase lecții despre viață pe care le-a oferit MMA-ul și, îndrăznesc unii să afirme, sportul în ansamblul său.

Trei minute și trei secunde a durat confruntarea de la intersecția străzilor 8 și 34 din New York. Atât a rezistat invincibilitatea cu chip urât, Jedrzejczyk, în fața furiei cu chip de înger, Rose. A fost momentul care a lăsat lumea artelor marțiale (mixte sau nu) cu gura căscată până la pământ. Au fost secundele care au produs una dintre cele mai înălțătoare explozii de uimire și entuziasm a comentatorilor TV și a publicului spectator sau telespectator din toate colțurile lumii. A fost miracolul în care nu a crezut nimeni.

foto: MMA Fighting

La conferința de după luptă, Rose Namajunas a declarat că stăpânirea de sine a ajutat-o cel mai mult: „Am învins-o la propriul ei joc. Cred că la asta a contribuit decisiv faptul că nu i-am oferit ceea ce ea voia, adică pe cineva care să îi răspundă tuturor provocărilor. Mi-a trebuit foarte mult autocontrol pentru a putea face acest lucru, dar am știut că asta este strategia pe care trebuie să o urmez. Mintea este precum corpul: un mușchi pe care îl poți antrena pentru a deveni mai bun decât este”. În ceea ce privește comportamentul adversarei sale dinaintea luptei, Rose a declarat că, în anumite situații, chiar este benefic să apară un astfel de personaj negativ, pentru că face povestea mai interesantă. Iar ea îi este recunoscătoare pentru acest lucru. „Sunt de părere că, dacă mai mulți oameni ar lovi un sac de box și s-ar antrena în artele marțiale, am putea avea de-a face cu mai puține tragedii în lume și s-ar întâmpla mai puține lucruri regretabile”, a încheiat noua campioană.

De partea cealaltă, Jedrzejczyk, ușor desfigurată de la mama de bătaie primită, a răbufnit: „Nu vă faceți griji, eu sunt adevărata campioană”. Apoi a continuat: „Doar are grijă de centura mea, o curăță. Eu sunt cea mai mare. Ea poate lua centura, dar eu încă sunt campioana”. Dar nu, bineînțeles că nu mai era. Dincolo de înfrângerea din octogon, o campioană poate că nu ar fi vorbit așa cum ea a făcut-o atât înainte cât și după luptă. Apoi, cu siguranță că o campioană ar fi făcut o plecăciune în fața adversarei care tocmai a deposedat-o de lucrul cel mai de preț în acest sport. Și poate că ar fi învățat ce este umilința și nu ar fi mințit în fața tuturor în momentul în care a fost întrebată dacă a bătut în podea în timpul luptei, pentru a o opri: „Nu am bătut, nu am bătut. Am mai auzit asta de două ori, dar nu am bătut. Probabil vi s-a părut pentru că încercam să mă ridic”. Camerele televiziunilor și zecile de reluări au arătat, însă, altceva.

Epilog

Imediat după anunțarea deciziei oficiale, la interviul din octogon, Rose Namajunas a declarat:

„Este foarte mult rahat care se întâmplă în media, la știri… Vreau doar să încerc să folosesc artele marțiale pentru a schimba lucrurile. Centura asta nu înseamnă nimic, este extra. Trebuie doar să fim mai buni unii cu alții, asta-i tot. Hai doar să ne îmbrățișăm și să fim mai buni. Ceea ce facem noi este divertisment, chiar dacă ne batem. Mă simt precum o persoană normală.
Nu am nimic special”

Rose și Mishka (foto: sportsnet.ca)

Newsletter