Newsletter

Reverență în fața timpului

Ce este timpul, în fapt, dacă nu o iluzie? Ne amăgește la infinit că e de partea noastră, până în momentul în care încetează să mai fie. Apoi se așează, cuminte, înăuntrul fiecăruia dintre noi și nu ne mai eliberează niciodată. Îi rămânem veșnic prizonieri. Astfel că albumul despre care urmează să vorbim nu este nimic altceva decât golul din stomac pe care ni-l lasă acest sentiment al captivității.

Sir Thomas Jones Woodward, sau pe numele de scenă Sir Tom Jones, împlinește 81 de ani pe 7 iunie. Dintre aceștia, 58 i-a petrecut pe scenă. A lansat 40 de albume de studio, 5 albume live și 104 single-uri. Și pe cât a produs, pe atât a și vândut: peste 100 de milioane de albume în toată lumea. De asemenea, are în palmares 36 de mari hit-uri și Dumnezeu știe câte inimi furate din rândul admiratoarelor. Iar anul acesta a lansat „Surrounded by Time”, un album sfâșietor din multe puncte de vedere, care lasă loc și de bun găsit și de la revedere. Sau invers.

„Aud în vocea ta lucruri pe care nu le-ai înregistrat niciodată”. Cu aceste cuvinte l-a convins producătorul Ethan Johns pe Tom Jones să colaboreze începând cu anul 2009. Iar primul lor album („Praise and Blame”) a venit un an mai târziu și a reușit să cucerească noi teritorii stilistice, abandonând sound-ul clasic al galezului (pop, soul, blues-rock) atât de prezent până pe „24 Hours” (2008). Așadar, putem spune că începând cu anul 2009, din punct de vedere muzical, Jones a dat muzica pop pe gospel, trompeta pe banjo și Marea Britanie pe SUA. „Praise and Blame” a fost primul din trilogia de gospel pe care a lansat-o în această perioadă alături de Ethan Johns, fiind urmat de „Spirit in the Room” (2012) și „Long Lost Suitcase” (2015). Iar odată cu noile orizonturi muzicale, viața privată a trecut, de asemenea, prin schimbări importante. În 2016, odată cu moartea soției sale Linda, galezul a susținut că nu mai poate cânta și a lăsat viața din Los Angeles (unde a locuit încă din anii ’70) pentru a se întoarce în Marea Britanie.

Și iată că, după 5 ani de pauză, Tom Jones revine cu „Surrounded by Time”, un disc de cover-uri și un nou pas în afara zonei de exprimare care l-a consacrat. Este un album mai degrabă experimental, un art rock/folk care transcende timpul și spațiul pe care le locuim și care alimentează la toate nivelurile (concept, piese, prezentare, ambianță) un straniu sentiment al absenței. Are o atmosferă de cameră lăturalnică, cu un protagonist pe care pare că-l auzim de undeva din spatele ușii cum se confesează sieși și cum cântă ca și cum cariera lui s-ar fi terminat deja. O face singur, stând pe scaun și privind pe fereastră: I’m growing dimmer in the eyes / I’m growing fainter in my talk / I’m growing deeper in my sighs / I’m growing slower in my walk. De altfel, Jones a recunoscut că această piesă („I’m Growing Old”) este preferata lui de pe noul disc.

Acest material nu este o confesiune pentru ascultători. În fapt, pare că noi, publicul, nu avem nimic de a face cu ceea ce ascultăm. Totul sună ireversibil și atemporal și nu seamănă deloc cu o plecăciune. Tom Jones nu își ia rămas bun de la noi, ci de la el. Piesele transcend realității noastre și servesc realității sale. Cu toate acestea, nu întâlnim nimic funebru în „Surrounded by Time”, care este mai degrabă un elogiu al locului lăsat deja gol. Iar aici Tom Jones se detașează de Leonard Cohen și de David Bowie, care și-au făcut ieșirea din viață prin două materiale discografice cu alură de epiloguri. Cohen și-a cântat moartea („You Want It Darker”, 2016), Bowie și-a cântat boala („Blackstar”, 2016), pe când aici Tom Jones pare că își cântă deja absența.

Cel puțin la fel de frapant este și faptul că vocea nu îl trădează pe cel care a dat lumii imnuri pop precum „It’s Not Unusual”, „Delilah”, „She’s a Lady” sau „Green Green Grass of Home”. În ciuda faptul că registrul vocal este puțin mai restrâns decât în urmă cu 30 de ani, Jones este cu adevărat impresionant și din acest punct de vedere. Pe „Surrounded by Time”, cea mai cunoscută voce galeză din lume sună puternic și viu și probabil că reușește să transmită mai multă emoție decât a făcut-o vreodată.

Spuneam că este un album care lasă loc și de la revedere și de bun găsit. Asta pentru că, în ciuda întunericimii sale, renaște prin ultima piesă, „Lazarus Man”, întărind astfel marota ciclicității temporale. Este momentul în care Jones reapare în carne și oase și de data aceasta ni se adresează: „I’ve got nothing but time, I’m Lazarus, man”. După cum știm, în Noul Testament învierea lui Lazăr este una dintre minunile înfăptuite de Isus. Iar ideea renașterii este susținută însuși de Jones, care nu s-a sfiit să declare că nu acesta este sfârșitul: „Muzica este viața mea. Cânt de când eram copil și vreau să o fac până la final, atâta timp cât vocea îmi va permite iar oamenii vor dori să mă asculte. Ca să fiu sincer, abia aștept să plec din nou la drum”, a mărturisit starul galez.

Cu 81 de ani de viață în spate și o carieră de șase decenii, Sir Tom Jones pare că a ajuns în punctul în care a decis să i se ofere timpului. Prin „Surrounded by Time” ne lasă moștenire întreaga sa ființă, într-unul dintre cele mai intime albume ale sale. Din acest punct încolo, renașterea devine facultativă.

Newsletter