Newsletter

Poveste cu Dylan și haiduci la Oslo

Din când în când, revin asupra muzicii care mi-a marcat viața. Nu voi putea scăpa niciodată de Pink Floyd, Muddy Waters, Queen, Screamin’ Jay Hawkins, Chris Rea, Pasărea Colibri, Nightlosers, Taraf de Haidouks și alții ca ei. Sunt artiști care m-au făcut să înțeleg lumea în care trăiesc mai bine decât au făcut-o anii de școală.

Slăbiciunea pe care o am pentru muzica blues și cea lăutărească, țigănească autentică, m-a făcut să pozez de multe ori drept un ciudat în ochii celorlalți. Cu mici excepții, de fiecare dată când am vrut să recomand „Plum Brandy Blues”, „Band of Gypsies” ori „Live At Union Chapel” am fost evacuat politicos din subiectul discuției. Și m-am potolit. M-am retras într-o perioadă în bula mea de pe internet, pe defunctul cacurica.blogspot.com, un blog dedicat Tarafului Haiducilor din Clejani, care voiam să adune toate informațiile și poveștile lor într-un singur loc, suplinind astfel absența unui site oficial. Pentru că Haiducii din Clejani reprezintă o adevărată comoară de care foarte puțini români știu, dar care, iată, ca orice bun național, a fost exploatată de străini. Spre norocul nostru, aș spune.

Iar acum povestea. Una muzicală, evident. S-a întâmplat în 1997, la Oslo, într-unul dintre studiourile cele bune ale continentului. Patru dintre Haiduci au fost chemați în frigul nordului pentru a „trage” niște Bob Dylan alături de Åge Aleksandersen, unul dintre cei mai importanți artiști ai Norvegiei de atunci și de acum. Precum Pittiș sau Andrieș la noi, Aleksandersen a pregătit un album de reinterpretări ale cântecelor lui Dylan și a avut ciudata și geniala idee de a-i chema lângă el pe Anghel „Caliu” Gheorghe (vioară), Marin „Marius” Manole (acordeon), Ionică Tănase (țambal și contrabas) și Marinel Sandu (țambal).

Din întâlnirea asta a rezultat unul dintre albumele mele de suflet, pe care l-am căutat mult, prin 2010-2011, pe tot felul de site-uri obscure, până am reușit să îl ascult. Am descoperit un mix pur și simplu fascinant: un timbru vocal dylanian, o limbă rece și aproape obositoare și ritmuri de vioară și țambal desprinse de pe ulițele din Clejani și Roata. Adică un adevărat război al culturilor, din care a rezultat o sărbătoare a muzicii așa cum nu am mai auzit nicăieri. Dincolo de parfumul de Minnesota și rigurozitatea vikingă a albumului, din loc în loc tresar floricele demne de Django Reinhardt și Stephane Grappelli, coruri coheniene și un haos care l-ar face mândru pe Tom Waits. Ba chiar avem parte și de un fragment cântat într-o limbă romani splendidă și naivă, responsabil cu aceasta fiind Marius, omul cu acordeonul din Taraf, care întotdeauna mi s-a părut că seamănă cu Mutulică din Albă ca Zăpada. Festin!

Înainte să vă puneți căștile, vă îndemn la o mică recapitulare, ca să mă asigur că ați înțeles: urmează să ascultați 15 dintre cele mai cunoscute piese ale lui Bob Dylan, cântate în norvegiană de Åge Aleksandersen și trupa lui, acompaniați de vioara, acordeonul, țambalul și contrabasul Tarafului Haiducilor din Clejani. Totul clar, da?

Din câte îmi dau seama cu ajutorul Google Translate, albumul se numește „Haiduci – Dylan în norvegiană” („Fredløs – Dylan på norsk”) și poate fi ascultat aici:

Spotify / YouTube

Newsletter