Newsletter

„Miami Bici”, dezbaterea de care filmul românesc avea nevoie

Hai să nu mai strâmbăm atât de mult din nas și să privim o secundă la realitatea din jur. Românii s-au săturat de „noul val al cinematografiei românești” dinainte ca acesta să înceapă. Nu i-a putut convinge nici Cannesul, nici Berlinul, nici presa, nici criticii, nimic. Ei știu una și bună: filmele românești sunt plictisitoare, pretențioase și pline de ciorbă. Așa că ce rost are să mai încercăm să-i convingem că, totuși, nu e chiar așa? Că în ultimii 20 de ani regizorii români au scos filme nu doar bune ci și cu adevărat excepționale? Nu mai bine încercăm să-i recâștigăm în loc să ne chinuim să-i convingem?

Și a apărut „Miami Bici”, o comedie de public, sută la sută comercială, care nu și-a propus să aibă nici ursuleți în palmares, nici cronici elogioase în Le Figaro. Produs de Matei Dima și Codin Maticiuc și regizat de Jesus del Cerro („Ho Ho Ho”, „Hawaii”), „Miami Bici” și-a făcut cunoscute intențiile încă de la început. A vrut să vândă și să readucă publicul în sălile de cinema la producțiile autohtone. Și, ghiciți ce, a reușit.

În primul rând, filmul se vede și se aude foarte bine. Are o producție occidentală, iar asta nu poate decât să ne bucure. Apoi, dincolo de neajunsurile inerente și de faptul că parcă încearcă prea mult să livreze cu fiecare scenă, „Miami Bici” este o comedioară amuzantă. Fără pretenții, fără emfază, doar amuzantă. Iar în asta constă succesul pe care îl are: că livrează, la un nivel occidental, pe limba și limbajul tuturor, o porție de râs zdravănă. Am putea spune că reprezintă rețeta perfectă pentru sălile de cinema din mall-uri și blockbusterele care rulează acolo de regulă.

Sigur, după cum spuneam, filmul poate că încearcă prea mult să fie amuzant (la un moment dat, avem cadrul și replica/situația care caută cu tot dinadinsul hohotele sălii). Apoi, pare că abuzează de muzică și că este înecat de propria coloană sonoră, lucru care vine cel mai probabil tot dintr-o dorință prea mare de a reuși să vândă. Da, totul este la prima mână și sunt făcute toate glumele facile posibile și, din nou da, povestea este simplă și foarte liniară. Dar oare aceste prețuri pe care le plătește „Miami Bici” nu sunt cu mult mai mici în raport cu beneficiile pe care le aduce?

Dincolo de toate meritele și neajunsurile sale, „Miami Bici” este genul de film care polarizează foarte mult. Numai că, spre deosebire de polemica obișnuită, această dezbatere care a apărut în jurul lui și pe care hai să o numim „film comercial vs film de artă” o găsim ca fiind foarte benefică pentru viitorul filmului românesc.

Newsletter