Newsletter

Greu de înghițit

Subintitulat „Schiță pentru un film popular”, lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” analizează raporturile dintre individ și societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de școală generală pe un site specializat, le provoacă în viața acesteia.

Radu Jude și-a făcut un obicei din a spune fără menajamente ceea ce gândește. Fără fâstâceli și ocolișuri puerile, își asumă rolul de regizor tezist, care știe foarte bine în ce crede și ce vrea să transmită. Iar noul său film, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, câștigător al Ursului de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, nu face notă discordantă. Este la fel de franc și de belicos precum excelentul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” din 2018 și reprezintă cadrul unde cineastul se joacă din nou cu convențiile și iese din tiparele de mulți considerate plicticoase ale filmului românesc.

Jude adoră să bage bățul prin gard și să provoace bula conservatoare, spre deliciul tagmei progresiștilor. A reușit să facă gălăgie fie și numai prin titlul filmului, care, după cum se poate observa pe Facebook și în secțiunile de comentarii ale articolelor dedicate acestuia, a consternat o mulțime de cetățeni. Iar dacă aceștia vor avea și curiozitatea să intre în sala de cinema, ei bine, abia atunci își vor fi dat seama că numele filmului nu reprezintă altceva decât ceea ce este pe marele ecran.

Totul începe abrupt, cu o secvență porno autentică (dacă afișul și numele filmului reprezintă un filtru mai puțin eficient, cu siguranță că aceste câteva minute de babardeală în toată regula vor reuși să-i scoată din sală pe aceia care s-au așezat în scaun cu inima îndoită; din acest punct de vedere, ideea regizorului funcționează perfect) în care protagoniști sunt profesoara Emilia (Katia Pascariu) și soțul ei Eugen și care apoi scapă pe internet fiind descoperită de elevii și profesorii de la școala unde profesează. De aici începe conflictul și laitmotivul întregii povești, iar atenția regizorului se mută asupra societății românești în ansamblul ei. Din acest punct, Emilia și tot ce o înconjoară nu reprezintă decât un pretext pentru ca Radu Jude să arate cu degetul înspre noi.

Filmul este conceput din trei capitole inegale, iar primul dintre ele, dedicat drumului pe care profesoara îl face prin purgatoriul Bucureștiului până la ședința cu părinții de la școală, poate funcționa ca un scurtmetraj de sine stătător. Sărac în dialoguri și extrem de vulgar prin expresivitatea imaginilor unui oraș batjocorit și sufocant, acest prim fragment de un realism pur funcționează perfect, întrucât Bucureștiul devine un personaj ale cărui replici mute sunt, în fapt, cele mai grăitoare din tot filmul. Cadrul rămâne în permanență supraîncărcat și acompaniat de zgomote cotidiene infernale (claxoane, frâne, strigăte, înjurături ș.a.), ceea ce nu ne face decât să ne întrebăm dacă nu cumva aceste imagini sunt chiar mai vulgare decât acelea din debutul filmului. Astfel că drumul profesoarei către „judecata” părinților și a directoarei nu reprezintă decât un pretext pentru a ni se pune în față oglinda în care să admirăm calvarul pe care îl trăim zi de zi și mizeria cotidiană în care ne zbatem.

Al doilea capitol reprezintă un dicționar de anecdote, unele mai umoristice, altele mai pornografice. Și aici, Jude ne ceartă și ne arată cu degetul ipocrizia de care dăm dovadă, supralicitând puțin încadrarea acestui fragment în construcția filmului.

Realismul nu este spart decât în ultima parte, cea a ședinței propriu-zise la care participă profesoara, directoarea școlii și părinții elevilor. Această scenă aduce aminte întrucâtva de un moment antologic din filmul „Taking Off” al regizorului Milos Forman, unde părinții unor adolescenți învață să fumeze marijuana pentru a înțelege mai bine experiențele copiilor lor. În ambele cazuri, părinții experimentează într-un fel sau altul plăcerile fructului interzis. Dar spre deosebire de exercițiul lui Forman din 1971, personajele lui Radu Jude sunt construite în tușe groase, fără niciun fel de subtilități.

Dialogurile, deși spumoase pe alocuri, nu sunt nici ele la fel de inspirate precum în precedentele proiecte ale regizorului, care, din dorința de a caricaturiza până în măduvă, insistă prea mult asupra unor elemente de gestică și limbaj ale personajelor și abuzează de glumele facile, forțându-le destinul.

Pe de altă parte, concluzia filmului este la fel de grăitoare precum patosul cu care regizorul își susține argumentele. Ce frapează la Radu Jude este că acesta se află tot timpul în gardă, fiind în permanență gata de război. În construirea proiectelor sale se comportă ca și cum urmează să rostească argumentul suprem după o dezbatere care a durat prea multe ore. Are năduf, are nerv și crede prin toți porii ceea ce susțin filmele lui, iar cazul de față este un exemplu cât se poate de grăitor în acest sens.

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” este o comedie de moravuri porno. Sau, dacă doriți, o comedie porno de moravuri. Ambele funcționează la fel de bine. Acum, întrebarea care se pune este cât de pregătiți vor fi românii să primească și să privească acest film. Pentru că, dincolo de imaginile fără perdea și de limbajul trivial, demascarea ipocriziei societății noastre ar putea fi mult mai greu de înghițit.

Newsletter