Newsletter

Vișiniul, sub lupa destinului

Cartea „Rapidismul. Istoria unui fenomen sportiv” examinează traseul clubului sportiv Rapid București, focalizându-și atenția asupra echipei de fotbal și suporterilor, fără a neglija însă celelalte discipline. Lucrarea aduce la lumină documente necunoscute, informații trecute cu vederea, valorifică istoria orală și adaugă la toate aceste aspecte un discurs analitic față de tot ceea ce s-a scris despre Rapid București, pentru a oferi o imagine de ansamblu a unui fenomen de amploare în spațiul sportiv românesc. Cartea se adresează tuturor pasionaților de istoria sportului, nu doar suporterilor rapidiști, care vor regăsi în această lucrare un fenomen spectaculos, bine încadrat în contextul politic, social și economic.

S-a scris mult despre Rapid. De departe, cel mai mult dintre toate cluburile sportive românești. Au curs râuri de cerneală în sute de versuri, poeme, povești, reportaje, biografii și monografii. Au apărut zeci de cărți, mii de programe de meci și nimeni nu a contabilizat câte articole de presă. Și cu toate acestea, până acum, la aproape un secol de existență rapidistă, prea puține au fost inițiativele cu caracter documentar și prea firave incursiunile cu adevărat însemnate în trecutul acestui fenomen. Iar cele care au apărut fie au fost mai degrabă superficiale și au căutat senzaționalul (cazul presei, îndeosebi), fie s-au metamorfozat în exerciții pur subiective și în muniție pentru dezbaterile și certurile suporterilor (rapidiști și anti rapidiști).

Dar iată că a venit și momentul în care tot acest puzzle al istoriei alb-vișinii primește acea piesă lipsă, de care mulți, rapidiști sau nu, credeau că nu mai este nevoie. „Rapidismul. Istoria unui fenomen sportiv” se numește prima carte cu caracter științific și istoric care studiază îndeaproape rădăcinile acestei manifestări sportive și sociale. Pompiliu Nicolae Constantin este doctor în istorie, profesor universitar și jurnalist de sport. Și, foarte important, nu este rapidist, ci un obișnuit al meciurilor Petrolului (culmea, cea mai mare rivală istorică a Rapidului), unde, după cum a povestit chiar el, mergea inclusiv în deplasări alături de tatăl său.

Deși titlul este precaut și face trimitere directă la istoria sportivă a clubului, autorul specifică în introducere că una dintre întrebările la care își propune să răspundă această lucrare este aceea dacă putem privi rapidismul doar ca pe un fenomen sportiv, sau l-am putea cataloga și drept o mișcare socială. Desigur, răspunsul poate fi intuit, mai ales că însuși termenul „rapidism” este încărat de semnificații mult mai adânci decât simpla referire la un grup omogen de oameni cu aceleași simpatii fotbalistice. Apoi, mai este de consemnat și faptul că Pompiliu Nicolae Constantin expune încă de la începutul cărții impactul pe care l-a avut intrarea în țară a jocului cu balonul rotund asupra societății românești: „În multe orașe, fotbalul nu mai înseamnă doar <<alergatul după o bășică>>. El capătă o dimensiune socială amplă. […] Stadionul devine la fel de important precum teatrul, biserica, școala sau banca dintr-un oraș sau cartier. Este un posibil loc de întrunire pentru comunitatea locală, care în acest fel își poate aclama eroii cu care se identifică”, notează autorul.

Dincolo de preocuparea acestuia de a face lumină în bogata istorie a clubului, lăudabil este și tonul simplu și reținut al cărții, care nu caută să ofere Adevărul despre Rapid! ori Detalii neștiute din viața uneia dintre cele mai iubite echipe din România. Asta în ciuda faptului că în cele aproape 350 de pagini regăsim adevărate comori, ascunse până acum rapidiștilor. Spre exemplu, aflăm că alb-vișiniii au fost alb-violeți până în 1935, mărturie în acest sens stând zecile de articole din presa vremii, temeinic studiate de scriitor, și chiar vorbele regretatului Ion Costea, fost jucător al Rapidului în anii `30 și `40. Mai mult, studierea documentelor vremii tranșează (probabil) definitiv și dezbaterea care există de mulți ani între fanii rapidiști referitoare la aniversarea clubului, pe care unii o consideră ca fiind pe 11 iunie, iar alții o atribuie datei de 25 iunie. Pompiliu Nicolae Constantin prezintă dovezi în favoarea zilei de 11 iunie și susține că această confuzie a fost alimentată de sistemul comunist, care, în aceeași zi, celebra naționalizarea, o sărbătoare foarte importantă a regimului, astfel că a mutat aniversarea Rapidului pe 25 iunie, pentru ca cele două să nu se suprapună.

Avem în fața ochilor o lucrare amplă, în care bibliografia și notele de subsol îmbogățesc informația cu o multitudine de trimiteri la cărți de specialitate din mai multe domenii (istorie, psihologie, sport), la ziare din arhivele naționale, ori la dosare de securitate. Acestea nu pot fi trecute cu vederea, întrucât, dincolo de oferirea unor lămuriri contextuale, ele reprezintă de fapt fundația pe care se înalță întreaga construcție narativă. Sumarul cărții este și el ofertant, cu aplecări atente atât asupra gloriilor clubului, cât și a performanțelor notabile și comportamentului tribunei giuleștene. Un loc special îl ocupă și relația pe care vișiniii au avut-o cu puterea comunistă, care, după cum aflăm din această carte, a încercat să pună mâna pe uriașa masă de suporteri a echipei și pe clubul ceferist.

„Sper ca suporterii rapidiști să-și regăsească acea relaxare vis-a-vis de propria echipă din perioada interbelică și din perioada comunistă. În viața de zi cu zi suntem tot mai încrâncenați, mai nervoși, mai supărați, dar să nu uităm că în tribune, de fiecare dată când se întâlneau, oamenii aveau voie bună. Umorul e un lucru pe care eu l-am remarcat întotdeauna la suporterii rapidiști, care au reușit să treacă peste momentele complicate și să își susțină echipa.”

Pompiliu Nicolae Constantin, în cadrul emisiunii Parfum Vișiniu

„Rapidismul. Istoria unui fenomen sportiv” este, în fapt, o frescă a istoriei fotbalului românesc (descoperim ce însemnau transferurile în perioada interbelică, unde erau cazați jucătorii și cum se distrau, din ce le era compus meniul zilnic, cum arătau tribunele stadioanelor, cum portarii și nu atacanții erau adevăratele vedete, cât costau biletele și altele asemenea), cât și o evocare a marilor performanțe obținute de Clubul Sportiv Rapid de-a lungul timpului la disciplinele sale. Stilul academic și tonul detașat al autorului, care nu poate fi acuzat în niciun caz de un subiectivism feroce, fac din această carte un document cu o certă valoare pentru rapidism și pentru întreg fenomenul sportiv de la noi din țară. Aflăm lucruri inedite și valoroase deopotrivă, precum originea înclinației rapidiștilor de a face mai degrabă spectacol în detrimentul pragmatismului, de unde își trage seva umorul tribunei, sau cum a fost marcată istoria clubului de transilvăneni, maghiari, evrei, nemți și austrieci începând chiar cu anii `20 (vom constata cum în acea perioadă la Rapid și la Venus au venit antrenori de la Bayern Munchen și FC Barcelona).

Pompiliu Nicolae Constantin susține că a lucrat la volum timp de 13 ani și că s-a apucat să-l scrie mai degrabă ca urmare a unor coincidențe fericite din viața sa profesională și din perioada studenției în cadrul facultății de Istorie. Însă, în mod paradoxal, valoarea lucrării de față constă tocmai în faptul că aceasta a apărut în urma frământărilor și muncii asidue a cuiva din afara fenomenului rapidist. Iar faptul că acel cineva s-a atașat de patima și patimile Giuleștiului în tot acest timp nu ar trebui să mai reprezinte o mirare pentru nimeni.

Newsletter